Conservarea resurselor de apă

Conservarea resurselor de apă

“Adoptă un râu de la izvoare până la vărsare” este platforma programului de conservare a resurselor locale de apă, dar și de  creare a unor nuclee educate, responsabile și active în societatea civilă.
Acest proiect amplu a început în 2007 în parteneriat cu Tășuleasa Social, Asociația Salvați Dunărea și Delta și Mai Mult Verde prin programul Verde 003. Timp de trei ani, proiectul a „luat în custodie” cursul apei Dorna de la izvor până la vărsare, urmărind două dimensiuni: o dimensiune educațională și de voluntariat, respectiv o dimensiune practică, de ecologizare, curățare și împădurire.
Totalizând peste 5000 de ore de pregătire a 500 de tineri din 65 de licee, proiectul a fost gândit să le ofere acestora cunoștințele necesare desfășurării unor acțiuni civice, și anume: noțiuni de voluntariat, implicare civică, responsabilitate socială, interacțiunea actorilor sociali (organizații non-guvernamentale, autorități, companii).

În 2010, în continuarea proiectului educațional Verde 003, în parteneriat cu Tășuleasa Social, am inițiat la Poiana Negri Pașaportul Verde, o reacție la poluarea repetată a albiilor de râu datorată aruncării deșeurilor de ambalaje.
Pașaportul Verde și-a propus să contribuie la schimbarea mentalităților cu privire la colectarea separată a deșeurilor în zona Poiana Negri, județul Suceava. În cadrul proiectului au fost implicați peste 200 de tineri, cea mai mare parte dintre aceștia fiind elevi la liceul din Dorna Cândrenilor, și 250 de angajați Coca-Cola HBC România.
Elevii din Dorna Cândrenilor au participat timp de patru luni la un program de training în campusul Tăşuleasa Social, unde au învăţat despre importanţa protejării mediului, despre turismul responsabil şi obiectivele turistice din această zonă: Parcul Naţional Călimani şi Rezervaţia Geologică 12 Apostoli. Tinerii au desfăşurat pe parcursul celor patru luni o campanie locală de informare în Poiana Negri şi le-au vorbit sătenilor despre consecinţele depozitării deşeurilor în apă şi despre avantajele reciclării. La sfârşitul proiectului, peste 90% dintre localnicii din Poiana Negri reciclează plasticul, iar modelul propus de Tăşuleasa Social a fost preluat deja de alte autorităţi locale.

Concomitent, într-o fostă fabrică a Sistemului Coca-Cola s-a deschis un Centru de Educație Cristalină în care tinerii află de la voluntarii Tășuleasa și de la angajații Parcului Național Călimani cum se face turism în mod responsabil și care sunt valorile culturale și de biodiversitate ale zonei. Pe lângă acestea, ei mai dobândesc cunoștințe despre protecția resurselor de apă și relația om-natură. Din iunie 2010, peste 1.200 de copii au trecut pragul acestui centru.

In 2011 am construit Pădurea Pedagogică  în campusul Tăşuleasa Social de la Piatra Fântânele, pe o suprafaţă de trei hectare. Aici tinerii primesc informaţii despre diverse specii de plante şi animale şi văd un sistem natural de filtrare a apei. “Pădurea Pedagogică” conţine 29 de elemente practice care îi ajută pe tineri să înţeleagă rolul apei curate în natură, relaţia apei cu oamenii şi pădurea, dar şi felul în care aceste trei elemente coexistă.
În 2011, proiectul s-a bucurat de vizita a 1500 de voluntari şi de un interes sporit din partea presei.

Green Danube
Preocuparea pentru conservarea resurselor de apă depășește granițele fizice și geografice ale operațiunilor noastre. Calitatea și disponibilitatea, conștientizarea și educația, protejarea si conservarea sunt ținte clare în cadrul parteneriatelor pe care le dezvoltăm.

Parteneriatul Green Danube, realizat în 2005 de Sistemul Coca-Cola şi Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), îşi propune ca prin sărbătorirea Zilei Dunării pe 29 iunie să atragă atenţia opiniei publice asupra biodiversităţii şi valorii culturale a Dunării.
De-a lungul anilor, am analizat mostre de apă din Dunăre, din diverse ţări, pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra poluării apei în ţara noastră. De asemenea, am derulat diverse iniţiative destinate dezvoltării comunităţilor din bazinul Dunării şi din Deltă.